Unii se mândresc cu pitici pe creier sau prieteni imaginari. Alții se bucură de personalități colorate și multiple. Ea are capre lingvistice. Împreună, țopăie în funcție de stare, sunt întotdeauna neastâmpărate și vor neapărat să fie libere.
În Anul Calului a intrat la pas.
Pas de dans timid, aproape legănat, despuiată de orice fărâmă de entuziasm.
Bine, nu chiar orice. A existat una mică, sfrijită, superficială. Motivul? O
atitudine apropiată de cea a lui Alice din Closer. Cred că Denoir ar fi râvnit
și la o perucă roz.
Cu trupul viu, prezent și mișcări
vivace, a supraviețuit încă unui revelion. Mintea și inima dansau pe alte dulci
meleaguri. Scindarea, totuși n-a provocat fisuri, deci, nici urmă de ape
albastre. Doar ape minerale care încep cu “dor”. Singurele urme ce au marcat-o
a doua zi direct în moalele capului, au fost semnate de maestrul efect - Amestec
de Licori Euforice. Crunt.
Din nou, Denoir supraviețuiește.
Și se hotărăște apoi să sufere doar de “Prea multă fericire” cu mii de
mulțumiri către Alice Munro. E o mană cerească faptul că minunatul titlu care a
primit Nobelul în 2013 cuprinde 10 povestiri. Lectura va curge fără hopuri.
Fără îndoială. Nu putea suporta rușinea de a nu termina consecutiv, încă o
carte. Tocmai clacase în fața lui Rushdie.
În timpul lecturii, mintea
compune imagini și în același timp, răsar idei și gânduri de tot felul, ce fac
concurență acerbă textului. Ca un mic Stravinsky, mânată de un suflu sălbatic
și nou, își propune să înfăptuiască un ritual al primăverii, înflorind zilnic
bucăți de texte, care să o elibereze de nevoia astringentă de comunicare. Vorbitul
singur nu dăunează grav internetului.
Și se face apoi 2 ianuarie și se
mai alimentează puțin pasiunea pentru filmele lui Godard cu "Une Femme Mariee" și
apoi Denoir pune capul pe pernă, se gândește la magicul și minunatul din viața
ei și bagă somn. Cu capre cu tot.
