Somn și uitare

În metafora ta de vindecare
ai îndesat moartea cu totul,
dar nici o lacrimă de-a ta n-a încăput.

Poate ai aruncat în grabă
peste a fetei raclă,
un cânt pustiu sau poate unul mut.

Visele spumegă,
cireșele dau în pârg,
oameni se nasc și oameni mor...oricând.

Fărămițare

Trezit din iubire,
mi-e sufletul captiv într-un suspin.
În leagănul nimicului,
eu iar și iar revin.

Sălaș neputincios îmi fac
într-o lume fără poezie,
deși atâtea versuri port în mine...
Dar cine să o știe?