Şapte-şapte

“Viața e ca o aruncare de zaruri, tragem să iasă șase-șase în fiecare zi.” Sven Hassel

Cu tine fiecare aruncare de zaruri,
capătă șapte fețe,
și-n fiecare zi ne iese dubla cea mare,
trăgând doar cortina peste lume,
fără efort, fără explicații.

Cu tine fiecare aruncare de zaruri,
e-un salt spre paradisul ascuns,
în adâncurile măduvei și-a minții
în adâncurile sufletelor
la fel de excitate.

Cu tine fiecare aruncare de zaruri,
e ca un pescuit de magie,
c-o mreajă cu infinite ochiuri,
cu limitate clipe,
din aţã fragilã şi vie.

Sub ape albastre

Ape albastre pătrund tăcute și reci
prin crăpătura din suflet.

Subteranul ființei amuțește

într-o cufundare bolnăvicioasă.

Orele plutesc nepăsătoare,

și rod un os al dragostei.

Vedere de pe Eufrosina Popescu

Cântul litaniilor de duminică

se împrăștie prin aer,

pătrunzător ca fumul de tămâie.

Cimitirul din fața se holbează la mine,

cu un rânjet care mă îngheață.

Azi distanța e ca o moarte

cărată în spinare,

ce-apasă toate simțurile

și înnegrește gândurile

și nu mă lasă să fiu vie,

să îți arăt că suntem...

Doar norii mai scriu misive de iubire,

pentru îndrăgostiții care cred

că adevărul există

și-atunci când nu-i palpabil.

sms-ul de duminică dimineața

Mă scutur de praful viselor,

ochii întâmpina lumina dimineții,

dar mâinile în continuare,

orbecăie după trupul tău diafan.

Brațele cuprind în mod real,

rațiune, bunătate, așteptare.

Sufletul se scutură de țărna cărnii,

și lângă tine se întinde lin,

nemailăsand loc îndoielii și neliniștii.

Bună dimineața…

am gatit pentru tine

La multi ani iubirii mele magice!

e cu martipan

Zbucium

Se cutremură temeliile lumii

sub forța valurilor de dor,

ce izbesc frenetic

pereții ființei mele.

Blestematele valuri haine

mă umplu de goluri,  

în care îmi tăinuiesc

clocotul aprig, chinuitor.

Asurzitor, scrijelesc în carne vie

să-acopăr durerea

ce-mi mistuie inima naivă,

de tine toată plină.

Știu c-ai să vii curând iubite,

și-ai să topești amărăciunea,

poruncind furtunii să tacă.

Știu c-ai să peci curând iubite,

făcând pârjol în urma ta,

fiecare fărâmă din mine.

Să nu mă întrebi niciodată

Într-o zi când ai să mă-ntrebi cu ce-am asemuit povestea noastră,

eu am să-ți spun simplu c-aceasta a fost un copac.

Da, un copac al vieții, răsărit din praf de întâmplare,

cu rădăcini ce-au crescut sincer de sub suflet și piele,

până deasupra orașelor, până deasupra lumii vicioase.

Într-o zi când ai să mă întrebi despre rădăcinile copacului nostru,

eu am să-ți spun c-acestea aveau mii de ramificații.

Da, mii de ramificații încolăcite precum șerpii înghesuiți,

precum trupurile goale și însetate a mii de indrăgostiți,

mii de ramificații ce-au clădit o punte luminoasă peste negură.

Într-o zi când ai să mă întrebi ce flori a născut copacul nostru,

eu am să-ți spun c-au fost flori de mac. Ai să zâmbești.

Da, flori de mac ce-au făcut s-adoarmă distanța și timpul.

Însă în ziua în care ai să mă-ntrebi toate astea eu am să știu,
că florile s-au preschimbat în fructe otrăvite, iar noi doi suntem izgoniți.

Nevăzut, aprins

Sub carnea mea locuia un oraș stins

în beznă, în nepăsare.
Cu aripile strânse, 

flturii așteptau trezirea.
Sub carnea mea locuiește acum un oraș viu

scăldat în soare.
Pentru că tu, 

un fabulos căutător de vestigii,

ai apărut,
alunecând pe-o întâmplare.

De dragul începuturilor

Începuturile se furișează din hăul neantului

și țâșnesc mai apoi avid să făurească ceva.

Ceva precum un zbor fără destinație,

suspendat de dragul zborului.

De dragul zborului strălucitor,

ce explodează în păpădii de lumină.

Păpădii de lumină ce capătă forme miraculoase

de comunicare, de apropiere, de viață.

De viață legănată de-o limbă de ceas,

sau de începuturi ce se furișează din hăul neantului.