Iubita mea

Iubita mea,

zămislește pentru mine

doar zâmbete.

Lasă-i pe alții

să freamăte dureros lutul,

până când din mâinile lor sângerii

vor ieși adevăruri,

modelate din felul de-a privi.

Din mâinile noastre

să iasă luna,

nebuna care minte întruna

atunci când închisă

într-un cerc nu îi.

Din mâinile noastre 

să iasă soarele,

cu toate patimile sale.

Doar zâmbete

zămislește pentru mine,

iubita mea.

O așchie

Mă prăvălesc în simțământul ăsta

ca într-o groapă ce se adâncește

de fiecare dată când sapi în mine,

lăsându-mi doar jumătate de inimă.

Iar de fiecare dată când sapi,

mi se descuamează jumătatea

și rămâne doar o așchie

nerăbdătoare să-ți intre în talpă,

să te însoțească

la cumpărături de căpșuni,

de cămăși, sub piele,

sau în drumul spre casă…

Nou și vechi

În orașul ce vădește tihna,

în freamătul întunericului,

în vuietul de dor,

în miezul inimii tale,

mă adăpostesc.

Mă adăpostesc,

într-o așteptare ca o plagă,

într-un timp în afara timpului,

într-o viață nouă și veche,

în orașul ce vădește tihna.