joi, 31 mai 2012

Nu știu să mă exprim












Când viața nu e poezie,
mă înghite dezvrăjirea.
Și toate cuvintele se înspăimântă
și nu mai vor să vadă urechile tale.

Nu știu să mă exprim,
mă bazam pe simțiri,
S-au făcut invizibile pentru tine?
Pentru tine sunt toate.

marți, 29 mai 2012

Între tăcut și spus




Dor de fluturi care ne ating
atunci când ziua se topește în noaptea caldă.
Dor plin de neliniște, plin de absurd.

Gem ecourile uitării că le uit prea des în mine,
rotocoale furibunde de fum acoperă cerul.
Și în cer mă oglindeam odată toată.

Fericită și nefericită șterg urmele tăcerii.
În umedul întuneric, în pântecele balenei lui Iona,
mă inundă cuvintele…

joi, 3 mai 2012

Ea crede

"Un visător poate oscila între realitate şi reverie ca un clovn între râs şi plâns."
Octavian Paler


Secrete


Mi-ai cusut gura Doamne
si arat precum un zombie care nu mai doarme noptile.
Nu mai doarme noptile, pentru ca striga toate cuvintele si e forfota.

Mi-ai cusut gura Doamne
si ma zvarcolesc de atatea cuvinte care nu au loc sa iasa.
Nu au loc sa iasa si cauta scapare prin ochi siroaie, prin degete pe foaie.

Mi-ai cusut gura Doamne
si nu mai pot sa rad Doamne, sa rad in hohote, sa ma bucur sincer.
Sa ma bucur sincer de o lume sincera, Doamne nu mai pot.