Promisiune

Am să te aștept pe peron,

ca într-un film romantic și nemuritor,

o primavară, vară, toamnă, iarnă

și din nou o primăvară.

Am să te aștept pe peron,

senină, blândă și iubitoare,

chiar dacă ar fi să curgă peste mine,

alte zeci de anotimpuri în cerc.

Am să te aștept pe peron,

până când moartea 

îmi va forța mâna bătrână,

să-mi scot din păr floarea de mac.

...și totuși

Nu-i noapte bună

Când pernele te cheamă,

să culegi vise,

un fluture-ți strecoară-n urechi,

aripi deschise.

Și dacă nu-l adormi

c-un “noapte bună”,

naivul se-acunde sub lună,

să te vegheze…

Un strigăt

Dacă ar percepe lumea,

cum ne simțim iubirea,

s-ar despica misterele

și-ar curge nemurirea.

Nopțile ar fi de-a pururi grele

cu fluturi și roiuri de stele.

Cu flori și lapte și miere,

s-ar umple gurile rele.

Dacă ar percepe lumea,

cum ne simțim iubirea,

doar pipăindu-i strălucirea,

orbii neîntinată vedere ar avea,

afonii, voci îngerești ar căpăta.

Iar în altare, îngenunchiați,

descoperind menirea,

toți preoții ne-ar contempla.

Dacă ar percepe lumea,

cum ne simțim iubirea.

Cu tine...

Fericirea seamănă leit,

cu un ianuarie în care ne ținem de mână.

Fericirea se furișează în diminețile cu gust de cafea,

sorbită de gurile noastre îndrăgostite.

Fericirea se scaldă în mirosul de piele asudată

și e obsedată de trupuri topite.

Fericirea îmi cuprinde obrajii cu mici înțepături,

atunci când barba ta abia începe să crească.

Fericirea e în metrou când ne urăsc toți călătorii,

și mă inundă chiar și atunci când mă obligi să beau apă.

Fericirea se lipește de noi, precum un copil speriat de furtună,

oricând adormim împreună. 

Comedia umană și scena mea preferată

Ca un covor întins pentru cumpărători,

în imagini cinematografice se desfășoară comedia umană.

În taină apreciem cele mai bune scene,

iubindu-le pentru imperfectele țesături, din care suntem.

O croitorașă

Ți-am croit un buzunar
în care să-ți adăpostești buricele gândurilor,

atunci când dorul rece coboară ca o ceață

în nopțile tale sau peste diminețile fără cafea.

Un buzunar în care cuvintele iubitoare și aburinde,

se nasc doar pentru tine și nu cunosc pieire,
în care zborul îți oferă aripile sale,
în care fericirea mustește.

Un buzunar ca un șifonier magic,

prin care să pătrunzi în cetatea descoperită

de fabulosul căutător de vestigii,
și-n care să găsești râuri de frumos și de alint.

Un buzunar care n-aș fi vrut

să fie împânzit acum cu fum de țigară.

Dar cum altfel să umplu golurile

lăsate de ața neascultătoare a timpului nostru?

Ți-am furișat în buzunar un bilet.

Un buzunar croit fără de ac,

știind că de străpungeri dureroase, ai teamă.

Un bilet doar dus.

Dus de un vânt de februarie singuratic,

până într-o stepă înghețată,

până când viforul trece,

până când deasupra ta va dansa din nou primăvara.

Până atunci, ți-am croit un buzunar.