noapte a patimilor

se revarsă timpul ca o lentă otravă,

peste camera în care nu ești,

peste ochii mei care nu te văd acum,

peste urechile mele care nu te aud acum,

peste mâinile mele care te caută acum,

peste gura mea din care curge o pâclă de cuvinte,

peste gura mea care te strigă acum,

într-o noapte a patimilor,

în care iar și iar și iar

am presimțirea că îmi aparții.

dristorul miroase a vid și așteptare,

cioburi de lună îmi zgârie fereastra,

zdrobind liniștea în clipe șiroaie,

ce sângerează în valuri negre și argintii.

rânjind hain pe sub falduri, 

rochia îmi sugrumă trupul,

ce gol are nevoie să respire, 

să pulseze iar și iar și iar cu tine.

cât de mult vreau să vii…