Simțibil timp

Mi-s plămânii locuiți de o mâhnire vâscoasă,

și doar când toate ceasurile din lume  

se opresc din șușotit,

mi se eliberează suflul din chingi vâscoase.

Doar atunci el devine ușor,

limpede ca o apă molcomă și netedă,

senin ca o frunte de copil.

Și doar atunci, mâhnirea nu-și coboară

sutele și miile de trupuri tulburi,

să mi se ghemuiască în stomac.

Dar când toate ceasurile din lume 

nu se opresc din șușotit,

mi-s plămânii locuiți de o mâhnire vâscoasă.

Ca un prieten drag,

întunericul îmi cuprinde obrajii

în palmele sale vinete și reci.

Îmi sărută fruntea blând,

ca un prieten drag...