Să nu mă întrebi niciodată

Într-o zi când ai să mă-ntrebi cu ce-am asemuit povestea noastră,

eu am să-ți spun simplu c-aceasta a fost un copac.

Da, un copac al vieții, răsărit din praf de întâmplare,

cu rădăcini ce-au crescut sincer de sub suflet și piele,

până deasupra orașelor, până deasupra lumii vicioase.

Într-o zi când ai să mă întrebi despre rădăcinile copacului nostru,

eu am să-ți spun c-acestea aveau mii de ramificații.

Da, mii de ramificații încolăcite precum șerpii înghesuiți,

precum trupurile goale și însetate a mii de indrăgostiți,

mii de ramificații ce-au clădit o punte luminoasă peste negură.

Într-o zi când ai să mă întrebi ce flori a născut copacul nostru,

eu am să-ți spun c-au fost flori de mac. Ai să zâmbești.

Da, flori de mac ce-au făcut s-adoarmă distanța și timpul.

Însă în ziua în care ai să mă-ntrebi toate astea eu am să știu,
că florile s-au preschimbat în fructe otrăvite, iar noi doi suntem izgoniți.